Daca esti calm, cind toti se pierd cu firea
In jurul tau, si spun ca-i vina ta;
De crezi in tine, chiar cind Omenirea
Nu crede, dar ii crezi si ei cumva;
De stii s-astepti, dar fara tevatura;
De nu dezminti minciuni mintind, ci drept;
De nu raspunzi la ura tot cu ura
Si nici prea bun nu pari, nici prea-ntelept;
Daca visezi – dar nu-ti faci visul astru;
De poti sa speri – dar nu-ti faci jindul tel;
De-ntimpini si Triumful si Dezastrul
Mereu senin si in acelasi fel;
Daca suporti sa-ti vezi vorba sucita
De sarlatan, ce-ti spurca al tau rost;
De poti ca munca vietii, naruita,
S-o faci de la-nceput precum a fost;
Daca-ndraznesti agonisita-ti toata
S-o pui, far’a clipi, pe-un singur zar
Si, dac-o pierzi, sa-ncepi ca prima data
Far-sa te plingi cu un oftat macar;
De stii, cu nerv, cu inima, cu vina,
Drept sa ramii, cind ele june nu-s,
Si stai tot dirz, cind nu mai e stapina
Decit Vointa ce le tine sus;
Daca-ntre Regi ti-e firea neschimbata
Ca si-n Multime – nu strain de ea;
Amic sau nu, de nu pot sa te-abata;
De toti de-ti pasa, dar de nimeni prea;
Daca ti-e dat, prin clipa zdrobitoare,
Sa treci si s-o intreci, mereu bonom,
atunci: a ta e Lumea asta mare
si, mai mult, fiul meu: atunci – esti Om!
Va multumesc,
